Careers Advice

Cum reușește PeliFilip să atragă talente. De vorbă cu Alina Iancu, HR Manager

Echipele firmelor de avocatură se îmbogățesc periodic cu talente noi.Atragerea celor mai buni candidați din piață reprezintă o adevărată miză pentru toți jucătorii din această industrie. Resursa umană are un rol major în domeniul avocaturii, un profesionist valoros putând face diferența în activitatea firmei în care lucrează.

Pe acest fond, firmele de avocatură și-au rafinat foarte mult tehnicile de recrutare, adoptând acele strategii care le pot susține în demersul lor de a atrage talente aflate în etape diferite de dezvoltare profesională. Creșterea volumului de muncă a determinat PeliFilip să desfășoare, în ultimii doi ani, procese de recrutare pentru toate practicile din firmă.

Alina Iancu, HR manager PeliFilip, spune că prin această strategie s-a avut în vedere ca fiecare arie de practică să beneficieze de serviciile unora dintre cei mai buni avocați în acel domeniu. În plus, s-a urmărit dezvoltarea optimă a avocaților tineri pe una sau mai multe specializări. ”Am acordat întotdeauna o importanță ridicată proceselor de selecție din dorința de a atrage cei mai buni candidați. Recrutarea unui avocat bun nu este un proces greu dacă de la începutul procesului de selecție identifici criteriile care definesc un bun profesionist și există instrumente și acțiuni în procesul de recrutare prin care se evaluează acele criterii. Punem preț pe capacitatea candidatului de a înțelege nu numai aspectele strict juridice, dar și implicațiile de business pe care acestea le au. Apoi, atitudinea, entuziasmul față de ceea ce fac, un răspuns clar și convingător la întrebarea: 'de ce faci avocatură?' constituie alte criterii importante de selecție. Și nu în ultimul rând, evaluăm măsură în care valorile noastre sunt împărtășite: relationship, vitality, creativity, effectiveness, common sense. Pentru echipa PeliFilip valorile constituie nucleul activităților și acțiunilor inițiate în fiecare zi. Așadar, în cadrul interviurilor identificăm candidații talentați, cu o bună pregătire profesională și pasiune pentru profesie și care aderă cu ușurință la valorile echipei”, explică specialistul HR.


 

Descoperă oportunitățile de recrutare de pe LegiTeam! GRATUIT.

 

 


 

Talentele sunt „crescute” intern


Bazinul din care firmele de avocatură pot recruta este destul de vast. Multe dintre ele mizează pe politica dezvoltării interne a talentelor, alegându-și viitorii colaboratori încă de pe băncile facultăților și implicându-se în “creșterea” lor. “Cu siguranță că există talente atât în interiorul organizațiilor, cât și în afara lor. Pentru dezvoltarea talentelor din interior, planul de învățare și dezvoltare customizat constituie o modalitate de creștere a engagementului și în consecință a retenției colegilor valoroși. Sigur, sunt momente în viața organizațiilor, când acestea trebuie să acopere anumite nevoi căutând candidați în afara organizației. În PeliFilip, pentru rolurile de nivel junior, identificarea viitorilor colaboratori începe cu selecția studenților de la Facultățile de Drept care au un parcurs educațional divers și interesant și cărora ne adresăm cu un program care se desfășoară vara. Acest program și concursurile pe teme juridice, constituie modalitățile principale pentru selecția viitorilor colegi”, menționează Alina Iancu.

Expertul HR spune despre candidații existenți astăzi pe piață că au acces la foarte multe surse de informare (articole și evenimente de specialitate, asociații și site-uri dedicate profesiei, prezentări ale firmelor de avocatură), iar acest fapt le ușurează intrarea pe piața muncii. ”În plus, networkingul este o altă sursă valoroasă pe care unii dintre ei o utilizează în identificarea potențialelor oportunități de colaborare. Ce lipsește unora dintre candidați s-ar putea să fie vibe-ul intern al organizației pe care o targetează. De aceea, la PeliFilip întâlnirile face-to-face și discuțiile de la interviu sunt o bună sursă de identificare a punctelor comune. În cadrul întâlnirilor de cunoaștere încercăm să aducem în fața candidaților felul în care comunitatea noastră abordează munca, performanță și, nu în ultimul rând, relațiile interumane”, adaugă HR managerul PeliFilip.

Față în față cu millennials


Schimbările de generații care au loc pe piața muncii se simt și în avocatură. Intrarea în profesie a celor cunoscuți sub numele de millennials vine cu un suflu nou pentru echipele de profesioniști din firme. Indivizii din această grupă de vârstă sunt curioși, au un nivel de creativitate ridicat și socializează foarte ușor. ”În plus, au nevoie să fie ghidați, apreciază mentoringul și acordă o importanță deosebită dezvoltării personale. Strategia noastră își propune să creeze un mediu în care încurajăm potențialul și talentul, inițiativa și curiozitatea, astfel încât aportul fiecăruia să fie unul valoros pentru întreaga echipă. Millennials reprezintă generația care are nevoie de comunicare permanentă, care caută soluții apelând la short-cut-uri iar, de cele mai multe ori, aceste soluții rapide  sunt căutate la colegii seniori, care au disponibilitatea de le oferi sfaturi. La PeliFilip încurajăm feedbackul permanent și confirmarea că munca le este apreciată”, punctează Alina Iancu.

HR managerul PeliFilip amintește că încă de la începutul colaborării, firma urmareste dezvoltarea profesională a fiecărui membru al echipei prin programul de Mentorat. “Dinamica proiectelor îi ajută pe noii colegii să își seteze obiective clare, fiind implicați chiar de la început, putând avea inițiativă, contact cu clienții, a-și pune în practică ideile, având astfel oportunitatea să cunoască rapid principiile de lucru care ne ghidează, cu ajutorul colegilor mai mari sau mai vechi în organizație. Perioada de onboarding este esențială în acomodarea și integrarea cu echipă, de aceea, în paralel, organizăm sesiuni de training pe teme profesionale, pe teme administrative (cu privire la utilizarea resurselor PeliFilip), precum și prezentări ale fiecărui department din organizație. Pe parcursul carierei dorim să oferim fiecărui avocat training și susținere personalizată astfel încât să își poată dezvolta potențialul și să se poată bucura de contribuția sa în cadrul echipei și în cadrul societății”, subliniază specialistul.


Tactici de recrutare


Începând de anul acesta, Alina Iancu coordonează, din poziția de HR manager, întregul procesul de recrutare.

”Piața muncii juridice este din ce în ce mai competitivă. Putem accesa head-huntingul atunci când discutăm despre profile complexe și atipice cu mix de competențe și expunere la diferite domenii de activitate, profile pentru care aplicarea spontană este o tendință mai puțin întâlnită. Rolurile pentru care o firmă de avocatură ar putea să apeleze la „un vânător de capete” sunt cele cu nivel de senioritate ridicat. Mă refer aici de la roluri de Senior Associate până la roluri de Partener. În cazul firmei noastre, pentru rolurile de senior, discutăm cu precădere despre utilizarea networkingului și, în mod excepțional, despre colaborarea cu agențiile de head-hunting și executive search”, declară Alina Iancu

Follow Us

Subscribe Our Newsletter

Amazing Deals, Updates & Freebies In Your Inbox

People's Poll

Ati stabilit măsurile ce ar trebui întreprinse pentru conformarea la prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 ?
logo

Download Newskit App

Lorem Ipsum is simply dummy text of the printing and
typesetting industry.

banner
© 2017 BMPH. All Rights Reserved.Design & Development by LIDERO Network

Search