BizLawyer

Societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners se extinde prin integrarea firmei Dumitrescu Băjenaru Oancea. ZRVP va avea 13 parteneri

Societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP), unul dintre liderii pieței locale de avocatură, se extinde prin integrarea Dumitrescu Băjenaru Oancea (DBO, www.dbo.ro), firmă prezentă pe piața serviciilor avocațiale din anul 2009. Integrarea DBO va fi efectivă cu data de 1 ianuarie 2020.

Andrei Dumitrescu, Mihai Băjenaru și Robert Oancea (of counsel), avocați cu experiență de peste 14 ani în domeniul avocaturii de business, se alătură echipei de management ZRVP în calitate de parteneri. ZRVP va avea un număr de 65 avocați, dintre care 13 parteneri, precum și 30 de angajați ai departamentelor de suport.

Expertiza ZRVP se consolidează prin adăugarea unor avocați specializați în diverse arii de practică precum litigii și insolvență, drept administrativ și fiscal, drept societar, real estate și agribusiness (drept agricol), dreptul mediului și dreptul construcțiilor. Reunirea echipelor experimentate ale celor două firme duce astfel la creșterea capacității ZRVP de a răspunde nevoilor juridice din ce în ce mai sofisticate cu care se confruntă mediul de afaceri din România.

Într-o piață intrată în epoca spin-off-urilor, ZRVP este singura firmă din topul avocaturii din România născută dintr-o fuziune. Suntem o școală de avocatură care de 24 ani a trăit și s-a dezvoltat prin intermediul avocaților crescuți în propria pepinieră și am ajuns în punctul în care, pentru consolidarea capacității de a gestiona proiecte mari și foarte mari, ne întărim și din exterior. Începând cu 1 ianuarie 2020, DBO se va integra în ZRVP, rezultatul fiind o firmă de 65 de avocați, aptă să răspundă mai bine oricărei solicitări a clientelei și provocărilor permanente ale pieței. Sunt convins că viitorul va confirma justețea acestui pas”, a declarat Cosmin Vasile, avocat asociat coordonator ZRVP.

Proiectul pe care l-am crescut în ultimii 10 ani a respectat tendințele generale ale pieței, cu particularitățile pe care le permite însă o practică restrânsă: cultivarea unei relații foarte apropiate cu clientul, care ne-a facilitat păstrarea unei legături continue cu mari clienți din industrie, precum și dezvoltarea unei relații de durată cu colaboratorii. Fuziunea este o continuare firească a dezvoltării pe care am preconizat-o pentru echipa coordonată împreună cu Mihai Băjenaru. Din această perspectivă, decizia noastră de a ne alătura ZRVP este, fără îndoială, optimă,” a adăugat Andrei Dumitrescu.

Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners (ZRVP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business, al insolvenței, al dreptului penal al afacerilor și al consultanței fiscale.
ZRVP are o echipă de 65 de avocați, dintre care 13 asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi și Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Cătălin Micu, Andrei Dumitrescu și Mihai Băjenaru (asociați), domnul prof.dr. Valerian Cioclei și Robert Oancea (of counsel).

 

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search