Legal Briefings

Ce presupune transpunerea Directivei Unfair Trading Practices în legislația din România

De mai bine de 10 ani, Comisia Europeană a emis numeroase recomandări Statelor Membre astfel încât acestea să ofere o protecție sporită micilor producători și comercianți de produse alimentare și agricole în relațiile de afaceri în care una dintre părți este într-o poziție mai puternică decât cealaltă. În acest context apare și Directiva (UE) 2019/633 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (Directiva Unfair Trading Practices sau Directiva UTP).

Directiva UTP își propune să echilibreze puterea de negociere și să identifice acele practici care ar putea să constituie un abuz bazat pe o poziție de putere financiară mai mare. Cu titlu de exemplu, Directiva UTP prevede că furnizorii și cumpărătorii de produse agricole și alimentare trebuie să poată negocia liber tranzacțiile de vânzare, inclusiv prețurile, însă cumpărătorii nu ar trebui să impună prestații care nu sunt relevante pentru relația lor comercială de furnizare (ex. este permis comerciantului să fie plătit de furnizor pentru un serviciu de marketing în vederea promovării produsului furnizorului, dar nu este permis (fiind considerat incorect) comerciantului să solicite furnizorului plăți legate de extinderea rețelei sale de magazine).

Pentru a fi aplicată în Statele Membre, Directiva UTP trebuie transpusă în legislația națională până cel târziu la data de 1 mai 2022.

În România, Directiva UTP se dorește transpusă prin proiectul de Lege privind practicile comerciale neloiale dintre intreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar adoptat de Parlament în data de 14 martie 2021. Pentru a intra în vigoare proiectul de Lege urmează să fie promulgat de Președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

Proiectul de Lege preia multe dintre prevederile Directivei UTP, însă conține și elemente noi care, în opinia noastră, supra-reglementează relațiile comerciale dintre cei care vând sau cumpără produse alimentare și agricole (alții decât consumatorii).


Acest articol își propune să sumarizeze cele mai importante aspecte din proiectul de Lege, în principal axându-ne pe acele reguli nou introduse care nu se regăsesc în Directiva UTP și care transformă radical relațiile comerciale private
:

1.      
Proiectul de Lege și Directiva UTP se aplică exclusiv relațiilor comerciale privind vânzarea-cumpărarea de produse agricole și alimentare.

Definiția produselor agricole și alimentare din proiectul de Lege face trimitere la Anexa nr. 1 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (o enumerare extrem de cuprinzătoare care include 24 de categorii, dintre cele mai comune amintim carne, cereale, fructe, legume). Suplimentar, orice produs rezultat din procesarea celor anterior enumerate se include în proiectul de Lege. Identificăm astfel că dincolo de produsele care se găsesc la raftul unui retailer, comerțul cu cereale sau cel cu suplimente alimentare ar putea fi afectat și supus prevederilor proiectului de Lege

2.      
Proiectul de Lege și Directiva UTP se aplică “cumpărătorilor” și “vânzătorilor” de produse agricole și alimentare, indiferent de poziționarea lor pe lanțul de producție-aprovizionare.

Contrar așteptărilor, nici proiectul de Lege și nici Directiva UTP nu se adresează doar retailerilor în relația cu furnizorii proprii. Indiferent de poziționarea pe lanțul de aprovizionare, noile reguli se aplică tuturor celor care cumpără sau vând produse agricole și alimentare.

Există un filtru de aplicare suplimentar, dat fiind că Directiva UTP (și deci și proiectul de Lege) vine în întâmpinarea unui dezechilibru comercial: furnizorii și cumpărătorii trebuie să aibă o cifră de afaceri disonant incomparabilă pentru ca relația lor să fie reglementată prin proiectul de Lege, ex. proiectul de lege se aplică furnizorilor cu o cifră de afaceri sub 2 mil. EUR în relația cu acei comercianți a căror cifră de afaceri depășește 2 mil. de EUR.


Foarte important de menționat că un furnizor (de exemplu un producător de pâine) va trebui să identifice restricțiile aplicabile și atunci când vinde produsele sale alimentare, dar  și atunci când achiziționează materie primă (caz în care va verifica obligațiile legale ce îi revin din postura de cumpărătorul, în înțelesul proiectului de Lege).


3.      
Proiectul de Lege se îndepărtează de Directiva UTP, astfel: 

a.       unele tipuri de reduceri comerciale sunt interzise, pe când altele sunt limitate la 20% din cifra de afaceri realizată cu respectivul cumpărător

Odată cu intrarea în vigoare a proiectului de Lege, contractele comerciale între profesioniștii cărora li se aplică proiectul de Lege nu vor mai fi rezultatul negocierii libere, ci vor avea ca fundament proiectul de Lege, dat fiind că reducerile comerciale nu vor putea fi acordate în funcție de propria politică comercială.


Rabaturile, acele reduceri care se acordă pentru defecte de calitate, sunt interzise în totalitate.

Orice altă reducere comercială (ca discount) va putea fi acordată către un cumpărător în limita a 20% din cifra de afaceri aferentă relației comerciale dintre cele două părți (condiția fiind ca reducerea comercială să fie remiză sau risturn, conform definiției din Codul Fiscal). De exemplu, un furnizor de zahăr nu va putea să acorde un discount mai mare de 20% către niciun cumpărător, indiferent că acesta este un retailer, un distribuitor sau un restaurant.

Greu de anticipat impactul asupra acestor limitări și interdicții în practică și, totodată greu de motivat că încorsetarea legislativă a reducerilor comerciale va putea să conducă la echilibru contractual în beneficiul furnizorilor. Cert este că furnizorii trebuie acum să își reanalizeze politica de prețuri, modificând maximul reducerilor comerciale pe care le acordă sau implementând liste de prețuri distincte pentru produsele din portfoliu, în funcție de categoria de cumpărător cu care tratează – având însă în vedere riscurile de dreptul concurenței aferente unei asemenea discriminări bazate exclusiv pe poziționarea co-contractantului pe lanțul de aprovizionare.

b.       serviciile referitoare la publicitatea produselor, marketing etc. facturate de un cumpărător nu pot depăși 5% din valoarea cifrei de afaceri realizată cu respectivul furnizor

În textul Directivei UTP, sunt interzise doar acele servicii care nu au legătură cu obiectul tranzacției dintre cumpărător și furnizor. Proiectul de Lege pare să restrânge libertatea contractuală dintre părți, în primul rând prin serviciile care pot să existe între cumpărători și furnizori și, mai apoi în limita valorii care se poate factura între aceștia pentru servicii. Nu este însă clar cum se va traduce în practică această restricție. Imaginăm un furnizor de talie internațională care va plăti și ca atare va beneficia de serviciile cumpărătorului pentru promovarea produselor sale la raft, și un furnizor mic va putea plăti și ca atare beneficia de servicii limitat (max. 5% din valoarea relației comerciale). Greu de închipuit că furnizorul de talie mică va beneficia de servicii gratuite din partea cumpărătorului (organizat ca și societate comercială în scopul obținerii de profit). Ca atare, din nou pare dificil de înțeles cum poziția furnizorului de talie mică este îmbunătățită prin proiectul de Lege.

 

c.       pe langa produsele marca proprie, fiecare comerciant-retailer va fi obligat sa includa in portfoliul de produse cel putin un produs marca privata al unui producator concurent

Suntem deja familiarizați cu marii retailerii care au propriile mărci pentru cât mai multe produse comercializate, așa-numitele produse marcă proprie. Proiectul de Lege radicalizează status quo pentru produsele marcă proprie și impune tututor retailerilor să comercializeze în magazinele lor produse marcă proprie ale cel puțin unui concurent. La o primă vedere, se lărgește paleta de ofertă la nivelul consumatorilor dar nu vedem cum se îmbunătățește poziționarea furnizorilor, aceasta fiind obiectivul Directivei UTP (ba mai mult, considerăm că furnizorii sunt lezați de faptul că raftul comerciantului, limitat ca spațiu va cuprinde obligatoriu cel puțin două mărci private). Este indiscutabil că libertatea comercială a reatilerilor va fi semnificativ afectată.

 

Sunt multe alte aspecte care sunt reglementate prin proiectul de Lege (fie în linie cu Directiva UTP, fie în disonanță de aceasta) și toate trebuie analizate din perspectivă comercială. Impactul proiectului de Lege nu este doar la nivelul scriptic al contractelor comerciale, ci este unul sistemic la nivelul tuturor segmentelor de industrie care comercializează produse alimentare, agricole sau produse procesate din acestea. Toți actorii trebuie să se măsoare din prisma relațiilor comerciale cu partenerii lor: se aplică sau nu noile reguli; să se adopte un sistem distinct pentru cumpărătorii pentru care se aplică legea; cum se interpretează noile reguli dintre cele neclare; etc. Analiza trebuie să fie rapidă, toate contractele comerciale dintre cumpărători și furnizori trebuie să respecte prevederile de mai sus. Doar contractele care sunt în vigoare la data intrării în vigoare a legii pot să amâne implementarea noilor reguli până la data de 31 decembrie 2022.

Un lucru este cert, ulterior intrării în vigoare a proiectului de Lege, în contractele privind produsele agricole și alimnetare, voința părților devine cel mult secundară.


Interferența proiectului de Lege în mediul privat este una semnificativă, iar efectele sunt greu de estimat la acest moment. Printre ele anticipăm și că noile reguli ar putea să contravină principiilor libertății comerțului în piața unică europeană.  

 

 

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search