Legal Briefings

Parteneriatul public-privat. Va avea România o lege funcțională din această toamnă?

 

Orizontul de timp anunțat, când atât legea modificată cât și normele de aplicare ar trebui să fie în vigoare, este luna octombrie 2017.

Legea modificată a parteneriatelor public-private va diferenția proiectele care se pot implementa pe plan local (respectiv cele aferente investițiilor medii și mici) de cele de anvergură (urmând a se stabili un prag pentru acestea), numai acestea din urmă necesitând aprobarea Guvernului în ceea ce privește principalele elemente rezultate din studiul de fundamentare, conform declarațiilor Oficialilor Guveramentali. Diferențierea ar trebui să permită autorităților locale să poată executa mai rapid proiecte de parteneriate public-private care reprezintă priorități conform programului de guvernare.

Ce noutăți aduce noul pachet legislativ?


►    Câteva definiții și concepte noi.

(i)    Contractul de parteneriat public-privat, ca și concept, acoperă 3 tipuri de contracte deja existente în legislație, anume contractul de achiziție publică clasic, contractul sectorial sau contractul de concesiune atribuit în baza Legii nr. 98/2016, a Legii nr. 99/2016 sau a Legii nr. 100/2016.
(ii)    Cu caracter de noutate, proiectul definește închiderea financiară, care reprezintă momentul la care acordurile de proiect și de finanțare au fost semnate în urma îndeplinirii condiționalităților aferente acestora, astfel încât implementarea proiectului să poată începe. Închiderea financiară este prevazută ca o etapă importantă a mecanismului proiectelor de parteneriat public-privat.
(iii)    Sunt mai clar organizate drepturile ce pot fi transmise sau constituite în favoarea partenerului privat/societății de proiect. Astfel, art. 14 face referire, pe lângă dreptul de a colecta și utiliza pentru derularea proiectului tarife de la utilizatorii bunului sau serviciului public, la dreptul de concesiune asupra unor bunuri publice sau private ale partenerului public (fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri de atribuire decât cea reglementată de legea 233/2016), drepturile de superficie, de servitute, de închiriere și alte asemenea drepturi, după cum este necesar potrivit specificului proiectului.


►    Diferite nivele de aprobare. Câteva clarificări privind garanțiile ce pot fi constituite de către parteneri și privind beneficiarii garanțiilor.

Se vor putea constitui garanții cu privire la creanțele și drepturile deținute în temeiul contractului de parteneriat public-privat de către partenerul privat. Garanții asupra acțiunilor sau părților sociale deținute în societatea de proiect se pot constitui atât de partenerul privat cât și de partenerul public. În toate cazurile, garanțiile trebuie constituite exclusiv în favoarea finanțatorilor proiectului. Suplimentar, în aceste cazuri, contractele vor institui raporturi juridice directe între partenerul public și finanțatorii proiectului. 

►    O structurare mai bună a etapelor de parcurs în vederea încheierii unui contract de parteneriat public-privat.

(i)    Pe lângă etapele prevăzute de legea 233/2016, proiectul de modificare a legii 233/2016 face necesară aprobarea la nivele diferite, după cum am precizat la începutul acestui articol, în funcție de dimensiunea proiectului, fie de către Guvern fie de către autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale a elementelor rezultate din studiul de fundamentare în baza căruia va fi implementat proiectul. Aceste aprobări devin condiție prealabilă de semnare a contractului în cazul clasificării contractului de parteneriat public-privat în conturi guvernamentale.
(ii)    De asemenea, devine necesară transmiterea contractului la Institutul Național de Statistică în vederea analizării acestuia din perspectiva metodologiei UE.
(iii)    O nouă etapă finală este introdusă, anume închiderea financiară.

 

►    Posibilitatea instituirii de raporturi juridice directe între partenerul public și finanțatorii proiectului.
Modificările cuprinse în proiect instituie un rol crescut finanțatorilor proiectului de parteneriat public-privat, atât în ceea ce privește garanțiile care le pot fi acordate, dreptul de consultare conferit în cazul desemnării unui nou partener privat cât și în ceea ce privește raporturile juridice direct cu partenerul public. În acest din urmă caz, posibilitatea existenței raporturilor juridice directe trebuie înscrisă în documentația de atribuire și în contract.

►    Reglementarea, cu titlu de noutate, a unui capitol referitor la contravenții și sancțiuni
Proiectul sancționează numai contravențional nerespectarea prevederilor legii 233/2016 de către partenerul public, cuantumul amenzilor contravenționale situându-se în limite destul de scăzute, respectiv 500-30.000 RON (100-6600 EUR) iar competența de stabilire a acestora revine în sarcina Ministerului Finanțelor Publice. Principiul este în concordanță cu prevederile normelor metodologice, potrivit cărora partenerul public este responsabil pentru modul de încheiere și derulare a contractelor de parteneriat public-privat.
 

Care este stadiul noului pachet legislativ?


Proiectul pachetului legislativ (modificările la lege precum și  normele metodologice) a fost recent lansat în consultare publică, putând fi vizualizat la http://www.imm.gov.ro/proiecte-de-acte-normative-initiate
 Proiectul va rămâne în consultare publică până la data de 31 august 2017.

Follow Us

Subscribe Our Newsletter

Amazing Deals, Updates & Freebies In Your Inbox

People's Poll

Ati stabilit măsurile ce ar trebui întreprinse pentru conformarea la prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 ?
logo

Download Newskit App

Lorem Ipsum is simply dummy text of the printing and
typesetting industry.

banner
© 2017 BMPH. All Rights Reserved.Design & Development by LIDERO Network

Search