Careers Advice

Cristina Costache, Head of Legal Strauss România: Această poziție cere înțelegerea întregului business în care este implicată atât compania, cât și grupul din care face parte

Profesioniștii care s-au format pe băncile facultăților de drept activează în toate domeniile economice. Unii dintre ei își dezvoltă cariere de succes în avocatura “clasică” sau în avocatura de business, iar alții aleg să lucreze în multinaționale cunoscute pe plan internațional, implicându-se cu totul în business-ul în care activează.De mai bine de 10 ani, Cristina Costache ocupă poziția de Head of Legal în cadrul Strauss România, producătorul cafelelor Doncafé şi Fort. Jobul său este unul complex, iar dreptul reprezintă fundația pe care se sprijină zilnic munca expertului.

După absolvirea unul liceu de prestigiu - Colegiul Național “Mihai Viteazul” Ploiești, Cristina și-a îndreptat pașii către Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu. ”Ulterior promovării examenului de licență am ales să mă întorc la Ploiești unde am activat ca avocat stagiar și apoi definitiv până în iunie 2006, atunci când m-am decis că dezvoltarea mea ca om de legal are nevoie de București. Am venit aici și am luat-o de la zero. A fost cea mai bună decizie pentru dezvoltarea mea pe plan profesional. În domeniul acesta, dacă vrei performanță, trebuie să profesezi în București”, declară Cristina Costache.

Odată ajunsă în Capitală a lucrat în cadrul unei case de avocatură, implicându-se mai ales în proiecte din practica de Real Estate (construcția de ansambluri rezidențiale în zona de nord), dar și în probleme legate de emigrație (permise muncă/ședere expați).


O detașare i-a deschis noua carieră


După un an și jumătate a fost detașată la Strauss România, fostă Elite. Așa avea să înceapă munca in-house a Cristinei. Nu a ales ea industria în care urma să activeze, dar detașarea a fost o întâmplare fericită care avea să-i deschidă drumul către noua carieră.

“Ca Legal Manager, sau Head of Legal, sau ‘Șef Oficiu Juridic’ potrivit COR, consider că trebuie să fiu un spijin atât pentru companie cât și pentru colegii mei. Este un job complex, care cere cunoștințe din alte domenii: înțelegere modele financiare, politici contabile și IFRS, procese tehnologice, management, leadership, și multe altele. Această poziție cere înțelegere a întregului business în care este implicată atât compania ta, cât și grupul din care face parte. Eu văd dreptul ca o mică parte din activitatea mea zilnică. Este fundația pe care se sprijină activitatea mea, dar după cum am menționat este o mică parte a activității zilnice. Avem obiective de business ca orice alt departament din Strauss. Suntem deopotrivă responsabili pentru rezultatele companiei, chiar dacă suntem ‘departament de suport’. Este o viziune a GM-ului cu care sunt perfect de acord. Ca și departament juridic trebuie să lucrăm împreună cu departamentele de vânzări și marketing (front line-ul) pentru a atinge obiectivele companiei”, arată expertul Strauss România.

Industria FMCG este un mediu dinamic. “Trebuie gestionate situații și spețe din toate domeniile: protecția datelor, IP, concurență, societar, siguranța alimentară, transporturi, imobiliare, și cred că aș putea continua până pe pagina următoare. Strauss este o multinațională atipică. Am un grad de independență ridicat, care îmi permite multă libertate în ceea ce privește gestionarea departamentului, precum și a proiectelor interdepartamentale în care sunt implicată”, susține avocatul.

Cristina alocă mare parte din timpul său de lucru corelării operațiunilor curente cu legislația în vigoare, dar și în estimarea impactului modificărilor legislative în operațiunile de zi cu zi. “Înseamnă mapare operațiuni în sisteme, updatare proceduri, modificări drafturi contracte ș.a. Ca Head of Legal am învățat că managementul operațiunilor și asistarea diferitelor departamente în problemele de zi cu zi îți ocupă mult mai mult timp decât treaba de legal pur”, explică profesionistul.

Poziția pe care o ocupă în firmă îi permite să fie mereu în linia întâi a proiectelor derulate de companie. Ca de exemplu, Cristina a participat activ împreună cu colegii de la grup la toate etapele pentru achiziția brandului Amigo de la deținătorul acestuia din Brazilia. Munca sa a avut în vedere de la documentația pre-tranzacție, incluzând due-diligence pe legal, la contractul care a materializat tranzacția în sine, contractul cont escrow cu CITI Londra până la documentația de aprobare concentrare economică de către Consiliul Concurenței. ”În prezent sunt parte din grupul de lucru care coordonează alinierea Strauss Coffee BV și a unităților acesteia care operează în Uniunea Europeană la noul regulament de protecție a datelor cu caracter personal. De semenea sunt în curs de certificare de către IAPP (International Association of Privacy Professionals) ca DPO (Data Protection Officer)”, adaugă avocatul.

În ceea ce privește industria în care activează și cadrul legislativ din România, Cristina menționează că nici nu îndrăznește să se gândească la inițiative ale statului menite să sprijine acest sector. ”Aș fi mulțumită cu predictibilitate legislativă și cu o consultare reală a industriei – indiferent de tipul de industrie – anterior adoptării unor texte de lege care ne impactează”, punctează avocatul. Printre schimbările legislative care ar putea avea impact asupra afacerilor firmei în care activează, Head of Legal Strauss România nominalizează modificările Codului Fiscal și noul regulament european de protecție a datelor cu caracter personal.

 

Un departament format din avocați


Departamentul Juridic al Grupului Strauss este foarte complex, fiind format din Departamentul Juridic Central aflat la sediul Grupului și din departamente locale, deschise în țările în care compania activează. Rolul cheie al echipei juridice Strauss Group este de a servi ca partener de afaceri al managementului, jucând un rol principal în tranzacțiile și activitățile comerciale și financiare ale Grupului și ale companiilor sale. Membrii echipei juridice sunt bine pregătiți pentru viziunea, strategia și provocările operaționale ale Grupului, precum și pentru reglementările și procedurile internaționale și locale.

Departamentul juridic central este responsabil de gestionarea afacerilor juridice ale Grupului pentru a asigura alinierea la lege, precum și cu valorile Grupului Strauss, codul de etică și guvernanța corporativă adecvată și pentru a proteja interesele Grupului. Departamentul juridic central funcționează ca un centru de excelență, fiind expert în tranzacții transfrontaliere internaționale și drept comercial.

Echipele juridice locale sunt încredințate cu promovarea și asigurarea respectării restricțiilor și cerințelor legale și de reglementare locale, sunt responsabile de monitorizarea și gestionarea riscurilor juridice în țara lor de activitate și de respectarea legii locale în toate domeniile de afaceri și aspecte comerciale; de exemplu: imobiliare, relații de muncă, proprietate intelectuală, tehnologie, digital, taxe, tranzactii bancare și asigurări.

Cristina atrage atenția că, în cele mai multe dintre companii, “juristul intern” este de fapt “avocatul intern”. De exemplu, echipa pe care o coordonează este formată din avocați. “Rolul ‘juristului intern’ este de SPoC. (Single Point of Contact, n.r.) Cel puțin așa este la noi. Coordonăm toată activitatea avocatului extern, restul organizației văzând doar produsul final, și câteodată nici pe acela (vorbesc de exemplu de rapoarte cerute de mine pentru alegerea unei strategii)”, susține avocatul.


Colaborări externe. Criterii pe care o firmă de avocatură trebuie să le îndeplinească


Atunci când situația o cere, Departamentul Juridic din cadrul Strauss România colaborează și cu avocați externi.

 

 

Despre avocatura de business 

Este un domeniu în continuă creștere. Din păcate la acest moment pentru in-house este training on-the-job. Majoritatea șefilor de departamente juridice sunt sau au fost avocați. Este o diferență colosală între avocatura de instanță, consultanță și lucrul in-house. Eu trecând prin toate stadiile cred că pot să judec în cunoștință de cauză orice proiect în care sunt implicată tocmai pentru că am parcurs toate aceste etape.

Cristina Costache, Head of Legal Strauss România

 



De exemplu, compania a colaborat cu PeliFilip pe concurență, real estate, dar și pentru raportul la Bursă, iar cu firma coordonată de Răzvan Dincă pe IP, litigii și consultanță.

”Avem sectoare unde este obligatoriu să externalizezi serviciile juridice, ca de exemplu rapoartele anuale obligatorii pentru firmele listate la bursă și sectoare unde este opțională externalizarea: litigii, IP, concurență”, amintește Cristina.

Avocatul mai spune că există multe criterii pe care o firmă de avocatură trebuie să le îndeplinească pentru ca Strauss România să aleagă să lucreze cu ea. ”Primul criteriu la contractarea unei case de avocatură este ranking-ul dat de Chambers Partners. Colaborez cu Chambers Partners de peste 5 ani și am încredere în auditul făcut de aceștia. Urmează feed-backul din piață și nu în ultimul rând oferta financiară. In general performanta caselor de avocatura externe este urmaribila in caz de litigii. Pentru consultanța generală este greu de dat o rețetă pentru urmărirea performanței, așa că atunci când serviciul este prestat conform solicitării și în termenul convenit, ai 100% la target”, arată expertul.

Follow Us

This module can not work without the AcyMailing Component

People's Poll

Why Gap is investing in life education
logo

Download Newskit App

Lorem Ipsum is simply dummy text of the printing and
typesetting industry.

banner

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search